Astăzi, la Reșița, a fost dată în circulație artera rutieră din Mociur

drum Mociur

Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, împreună cu reprezentanți ai companiei Strabag, au inaugurat artera rutieră din Mociur, un drum care a beneficiat de o investiție prin Proiectul Anghel Saligny, investiție de circa 63 de milioane de lei.

Drumul are patru benzi pe aproape întreg traseul, piste de biciclete, trotuare, iluminat public, câteva sensuri giratorii. Lungimea drumului este de peste doi kilometri. De asemenea, sub infrastructura rutieră realizată de compania Strabag, s-au introdus rețele de apă, canalizare, gaz și curent electric. Prin realizarea acestei artere, se va descongestiona o parte din traficul de pe traseul principal care leagă cartierul Govândari de centrul Reșiței.

Primarul Ioan Popa a apreciat faptul că drumul a fost realizat și finalizat într-un ritm foarte bun, deși a fost „o lucrare destul de complicată, o lucrare care are patru poduri, unul dintre ele […] pe o structură a Bârzavei destul de alunecoasă”.

După cum a mai declarat primarul Reșiței, de-a lungul acestui drum, care străbate o zonă de peste 60 de hectare de teren de zonă industrială abandonată, sunt proiectate a fi construite un nou spital județean, un campus universitar dual, galerii comerciale de tip mall, un magazin de tip bricolaj, un aqualand, precum și 1.500 de apartamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *