Atenţie, reşiţeni! Casele de bilete din Gara Reşiţa Nord sunt închise sâmbăta
Dacă alegeți să călătoriți cu trenul sâmbăta plecând din gara Reşiţa Nord, trebuie să aveţi în vedere că toate casele de bilete sunt închise, aşa că va trebui să vă procurați bilete din timp de la Agenția de Voiaj CFR, ori din tren.
Desigur, CFR n-a anunțat niciunde această schimbare, aşa că, dacă va bazați pe faptul ca veți putea cumpăra bilete cu cardul de la casa de bilete (aşa cum suntem sfătuiți de autorități acum, în pandemie), este posibil să rămâneți fără bilet.