Atenție, şoferi, drumarii lucrează pe Centura Caransebeşului!
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara avertizează toți participanții la trafic că se intervine pe Centura de Ocolire a municipiului Caransebeș și că trebuie să se circule cu viteză redusă.
Pe varianta de ocolire a municipiului Caransebeș au început lucrări de frezare a denivelărilor și reparații cu mixtură caldă. Lucrările sunt executate în regie proprie de SDN Caransebeș, precum și de antreprenorul Viarom Construct, și vor dura circa două săptămâni. „Reamintim că pe centura Caransebeș se execută și reparații la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație. Zonele cu lucrări sunt semnalizate cu indicatoare și piloți de trafic”, transmite DRDP Timișoara.