Atenție, șoferi! Pe tronsonul de drum Anina-Borlovenii Noi se circulă în condiții de iarnă
Drumarii de la DRDP Timișoara acționează în aceste momente, în Caraș-Severin, pe tronsonul Anina – Borlovenii Noi. Potrivit acestora, carosabilul este umed, cu zăpadă îmbibată cu material antiderapant.
„Peste 160 de tone de material antiderapant au fost folosite pentru intervenții pe drumurile naționale și autostrada #A1 în cursul nopții trecute. Au acționat 31 de utilaje, trei dintre ele fiind pe autostrada A1 pe sectorul Margina – Recaș. S-a intervenit și pe DN 68A, în județul Timiș, pe drumurile naționale din jud. Caraș-Severin, cu 15 utilaje și în județul Hunedoara, cu 9 utilaje“, au declarat reprezentanții DRDP Timișoara.
Pentru această dimineață, pentru Caraș-Severin, meteorologii au anunțat ninsori și vânt cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea. Astfel de fenomene se vor semnala și în restul zonei montane, dar la intensități mai mici.