Au fost publicate rezultatele finale la Bacalaureatul august 2023: 37.10 la sută rată de promovare

Modele-de-subiecte

Potrivit Inspectoratului Județean Școlar Caraș-Severin, 578 de candidați au avut fișe de înscriere validate în județul Caraș-Severin în vederea susținerii probelor din a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2023. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Rata de promovare după contestații, înregistrată de absolvenții învățământului liceal care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea august 2023, în județul Caraș-Severin, este de 37,10%.

„Precizăm că 110 candidați au absentat, iar 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat”, a declarat Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar Caraș-Severin.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =