Au vandalizat toaleta publică, dar de prins nu i-a prins nimeni!

PARC2

În câteva zile, vor fi finalizate lucrările de reabilitare ale celui mai mare impozant parc pentru copii din judeţul Caraş-Severin, situat în Micro IV, din Reşiţa. Cu o suprafaţă de joacă pentru copii de 3.000 de metri pătraţi, cu locuri distincte de joacă, pe trei grupe de vârstă: 0-3 ani, 4-9 ani şi 9-14 ani, precum şi pe categorii de activităţi, Parcul Siderurgistului înseamnă în primul rând o realizare a actualei administraţii publice locale. O investiţie de peste două milioane de euro care, cu siguranţă, îi va impresiona pe copii, dar nu numai pe ei.

Următorul pas ar trebui să-l reprezinte asigurarea obiectivului. Se vorbeşte de camere de supraveghere care să suplinească personalul angajat. Poate că măsura este valabilă pe timp de zi ori la alţii, nu şi la noi unde derbedeii apelează la tot felul de metode pentru a nu fi identificaţi atunci când distrug ori lasă în urma lor gunoaie. Pentru aceşti indivizi ar fi bine ca primăria să înfiinţeze acolo câteva posturi fixe deservite de poliţiştii locali, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut. Altfel, vandalizările nu vor întârzia să apară, iar exemplele le găsim chiar în parc. De exemplu, chioşcul, şi el reabilitat în această perioadă. Şipci rupte de tinerii care stau până noaptea târziu acolo. Cândva, în jurul acelor mese existau şi bănci, distruse şi ele între timp. La doi paşi, toaleta publică, care a costat câteva sute de mii de lei. Dar pentru că cei mai mulţi preferau să-şi facă necesităţile fiziologice după copaci ori la containerele cu gunoi, toaleta a devenit nerentabilă. Apoi a fost închisă, iar intrarea cu geamuri termopan acoperită cu plăci de PFL. Acum arată ca în fotografie.

Dacă ar fi existat paznici, este puţin probabil să se fi întâmplat asta. Dar aşa, este posibil ca povestea să se repete şi cu aparatele de joacă din Parcul Siderurgistului, cu tot sistemul de supraveghere video.

4 1