Au vrut să ajungă în Occident, dar au fost opriți la Mercina

trafic persoane

Este povestea unor cetățeni irakieni care au străbătut mii de kilometri cu dorința declarată de a ajunge în Germania. Din nefericire pentru ei, drumul le-a fost scurtat vineri, 29 noiembrie, când, în jurul orei 19,30, au fost depistați de către polițiștii de frontieră la Mercina.

Polițiștii au acționat în baza unor informații, cei patru irakieni, cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani, fiind surprinși la puțin timp după ce trecuseră granița româno-sârbă. Împreună cu ei, și un copil în vârstă de doar un an.

Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii detrecere frauduloasă a frontierei de stat. Persoanele în cauză vor fi predate la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun“, se arată în comunicatul ITPF Timișoara semnat de subcomisar Ionuț-Petre Nicola.

5 1