Audienţele la IPJ Caraş-Severin, doar în anumite condiţii
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin anunţă că audienţele la sediul central cât şi la cele din judeţ au loc doar în cazuri cu caracter deosebit.
Acestea se vor desfășura într-o singură locație, stabilită în zona în care este permis accesul publicului în instituție (punctul de primire a publicului). Acolo unde este posibil, se va instala un separator de plexiglas la masa unde se va desfășura discuția cu cetățenii.
Sunt acceptate maximum două persoane concomitent pentru dialogul cu personalul cu funcție de conducere, iar durata va fi de maximum 15 minute, respectându-se astfel recomandările medicale de evitare a interacțiunii prelungite cu mai multe persoane.
„Persoanele care participă la audiență trebuie să poarte mască și mănuși de protecție și să respecte regulile de prevenire a infectării cu Covid19 stabilite prin normele în vigoare. Pentru asigurarea comunicării dintre cetățeni și conducătorii structurilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, se pot utiliza și mijloace alternative cum ar fi convorbirile telefonice”, spune Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Activitatea de consiliere a cetățenilor se va desfășura astfel:
Activitatea se va desfășura telefonic de către lucrătorii de relații cu publicul, cetățenii putând să apeleze numerele de telefon afișate pe site.
Primirea petițiilor va fi asigurată prin intermediul trimiterilor poștale, al adresei de e-mail cabinet@cs.politiaromana.ro, prin completarea on-line a formularelor postate pe site-ul unității – sau accesând linkul https://cs.politiaromana.ro/ro/petitii-online.