Autorul unui accident a părăsit locul faptei, dar în scurt timp a mers la Poliţie să spună ce s-a întâmplat
Poliţiştii caransebeşeni au fost ieri seară, în jurul orei 20.20, sesizaţi prin 112 de producerea unui accident de circulaţie, în urma căruia un minor ar fi fost rănit. Victima, un băiat de 12 ani, circula cu bicicletă pe o alee din oraş, nu s-a asigurat la ieşirea pe stradă şi a fost acroşat de un autoturism. După producerea accidentului, atât minorul cât şi şoferul au plecat de la faţa locului, dar în jurul orei 20.45, şoferul a mers la Poliţie pentru a declara incidentul.
„La sediul Poliției s-a prezentat un tânăr de 25 de ani din Caransebeș care a declarat că a condus autoturismul în cauză, în momentul producerii accidentului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.