„Avansări în grad” la umbra Generalului Dragalina
Odată cu ceremonia organizată cu prilejul Zilei Eroilor, în data de 10 iunie, în Parcul Dragalina a mai avut loc un eveniment – acordarea oficială a diplomei şi plachetei care consfinţesc titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş medicului Bhupinder Singh, de la Spitalul Municipal de Urgenţă, şi istoricului şi scriitorului Constantin Brătescu, distincţii deja conferite prin hotărâri ale Consiliului local.
„La umbra marelui general-erou local şi naţional, Gen. Ioan Dragalina, care, anul trecut, a fost «înnobilat», dacă pot să spun aşa, cu titlul de Cetăţean de Onoare Post-Mortem al municipiului Caransebeş, să cinstim şi să apreciem azi două personalităţi ale oraşului nostru, care s-au remarcat de-a lungul timpului, unul pe o perioadă mai îndelungată, altul pe o perioadă mai scurtă, dar foarte prolifică. Făcând o scurtă prezentare, dacă mai e nevoie, doctorul Bhupinder Singh vine din cel mai numeros neam de pe pământ, aşa cum spunea şi Herodot, din neamul inzilor, şi s-a pripăşit la Caransebeş, spre norocul nostru, pentru că dumnealui, în scurta perioadă de timp, sunt doar câţiva ani de când locuieşte şi lucrează în municipiu, a făcut câteva minuni medicale. Pentru aceasta, şi pentru faima pe care a adus-o oraşului nostru în aceşti ani, domnul doctor merită cu prisosinţă titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş”, a spus primarul Felix Borcean.
Referindu-se la activitatea lui Constantin Brătescu, edilul a amintit că acesta s-a ocupat, pe parcursul întregii sale cariere, de istoria şi istoriografia municipiului Caransebeş, şi nu numai. „Pasiunile sale ne-au făcut pe noi să gustăm, să citim trecutul mai puţin îndepărtat al oraşului nostru, precum şi perioada modernă şi contemporană, prin strădania, prin grija, prin atenţia şi dedicaţia de care a dat dovadă. Pentru toate acestea, pentru întreaga sa activitate, pentru că a dus numele Caransebeşului în ţară şi nu numai, domnul profesor Constantin Brătescu merită, de asemenea, cu prisosinţă, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului”, a mai spus edilul.