Avansări în grad și polițiști noi la IPJ Caraș-Severin
Ca de fiecare dată de Ziua Națională a României, la nivelul inspectoratelor de poliție au loc avansări în grad.
Luni, 2 decembrie, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Caraș-Severin, opt ofiţeri şi nouă agenţi de poliţie, care s-au evidențiat în mod excepțional în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au fost recompensați cu avansarea în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad.
Totodată, 29 de tineri agenți de poliție, dintre 15 fete și 14 băieți, absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, promoția noiembrie 2019, au fost repartizați pe primele funcții din carieră. Dintre aceștia, 16 își vor desfășura activitatea în cadrul structurilor de poliție urbană, iar ceilalți au fost repartizați la posturile de poliție din zona rurală.