Avram Iancu ne propune exemplul personal, cu o poveste cuprinsă între coperţi de carte: „Schimbarea eşti tu“

10

Până nu de mult, în mentalul colectiv al românilor exista un singur Avram Iancu. Avocat şi revoluţionar paşoptist,  care şi-a găsit veşnica odihnă la Ţebea. Iată că, de câţiva ani, din aceeaşi zonă a Ardealului, a apărut un alt Avram Iancu care nu este nici „crăişor al munţilor“, nici apărător la bară, şi cu atât mai puţin revoluţionar. Este un bibliotecar născut în Petroşani, un truditor în ale cititului, un filolog în adevăratul sens al cuvântului, calităţi care, cu siguranţă nu l-ar fi propulsat în atenţia unei ţări întregi, şi nu numai, dacă n-ar fi existat pasiunea  nebună pentru înot şi dorinţa de a fi cel mai bun în cursele maraton, imposibile la prima vedere, pentru majoritatea covârşitoare a oamenilor. Toate la un loc, au concurat la apariţia unei cărţi-slogan: „Schimbarea eşti tu“, pe care Avram Iancu, contemporanul, a lansat-o joi seara la Reşiţa, în organizarea Asociaţiei pentru Cultură Metarsis şi librăriei „Semn de carte“.

Despre carte şi autor, despre performanţele demne de respectul oricărui român, a vorbit colega sa în ale bibliotecilor, Clara Constantin, directorul Bibliotecii Judeţene, „Paul Iorgovici“ Reşiţa, cea care i-a înmânat Diploma de Excelenţă: „Avram Iancu este primul român care s-a încumetat să înfrunte, fără costum de neopren, apele îngheţate ale Canalului Mânecii, să înoate neîntrerupt 12 ore şi 25 de minute. A urmat aventura de parcurgere a cursului Dunării de la izvoare la vărsare, 2.860 de kilometri, ceea ce a reprezentat o premieră mondială, în 89 de zile, 20 iunie – 14 septembrie 2017. În semn de respect pentru performanţele sale extraordinare, americanii i-au oferi Tilul de «Bărbatul anului 2017»“.

Aventurile pe apă au continuat, deşi mulţi alţi sportivi s-ar fi oprit aici, măcar pentru a face turul televiziunilor şi redacţiilor de presă de pretutindeni. A traversat Marea Neagră de la Sulina până la ţărmul turcesc, în 60 de zile, în toamna anului trecut, iar în primăvara acestui an a terminat pe locul trei cursa Arctic Ultra 6633, parcurgând cu sania 611 kilometri în 206 ore şi jumătate.

Experienţa pe Dunăre a bibliotecarului din Petroşani a fosat transpusă în primul documentar românesc pe această temă, semnat de regizorul reşiţean, Sabin Dorohoi. „Am aflat de pe Facebook despre intenţia unui român care vrea să întreprindă o astfel de expediţie, zicându-mi că aşa ceva nu este de pierdut şi aşa am ajuns să-i fiu alături aproape tot timpul de-a lungul Dunării“, a povestit regizorul despre momentul întâlnirii cu Avram Iancu.

„Eu n-o să mai trebuiască să vorbesc atatea despre carte, deoarece aţi vorbit dumneavoastră. În mare, este descrisă o călătorie de la un punct A la un punct B, toate cele patru călătorii făcute de mine, dar mai ales o călătorie spirituală în care m-am văzut angrenat fără să vreau, pentru că auzi şi vezi multe lucruri. Datorită lor am scris o carte, fără să fiu scriitor, iată, un alt paradox, dacă vrei cu adevărat ceva, orice este posibil. Este mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor oamenilor cu care mă întâlnesc“, a mărturisit Avram Iancu.

Vorbitorii nu au făcut referiri la valoarea literară a cărţii, ci s-au rezumat să aprecieze calitatea umană şi performanţele românului cu nume intrat în istorie de două ori: Avram Iancu.

2 2