Bacalaureat la final: două medii de 10 şi trei licee tehnologice cu promovabilitate zero!

BAC2019

Prima sesiune a  examenului de bacalaureat a luat sfârşit, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a comunicat rezultatele, după contestaţii, iar acestea nu sunt spectaculoase faţă de cele din 2018. Singurul aspect demn de remarcat sunt cele două medii de 10 obţinute de Teodora Potocean, de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ Reşiţa, şi Sorina Dumitru – Colegiul Naţional „Traian Doda“ Caransebeş.

La sesiunea din vară a bacalaureatului s-au înscris 1.853 de absolvenţi de licee, 147 nu s-au prezentat, iar patru au fost eliminaţi. În total, au promovat examenul 1.066 de elevi, în timp ce 636 au fost respinşi. Rata de promovabilitate a fost de 62,49%, cu un procent şi jumătate mai bună decât cea din 2018.

Dacă absolvenţii „Liceului Baptist“ Reşiţa au păstrat tradiţia, cu promovabilitate de 100%, elevii liceelor tehnologice Berzovia, Bocşa şi Teregova au reuşit „performanţa“ de a nu lua nici unul examenul!

1 2