Banatul Montan – darul nepreţuit al muntelui

Banatul Montan este, dacă vreți, un dar al muntelui. Muntele, această fascinantă încrețitură a scoarței globului, a fost adorat încă din străvechime, drept o cale mai ușoară de acces la cer, la cele spirituale, acolo unde sălășluiesc zeii lumii și, mai apoi, Dumnezeu. În același timp, muntele nu e doar un izvor de biodiversitate sau loc de pelerinaj turistic. El este, sau ar trebui să fie, o entitate complexă, generatoare de hrană curată, cu costuri minime și cu un înalt grad de sănătate, neatinsă de ”binefacerile” chimice ale productivității forțate. Ideea nu este nouă. Avem personalități române care gândesc de ani de zile o strategie a muntelui.

Munții ocupă o treime din teritoriul României, există 84 de orașe în zona montană, 826 de comune cu 3560 de sate, adăpostind 12 la sută din populația țării. Munții dau și în prezent aproape 40 la sută din producția de lapte și 16 la sută din cea de carne. Apoi, flora furajeră poliformă constituie, susțin specialiștii, mare bogăție naturală a munților noștri. Aceștia vorbesc despre instaurarea unui echilibru sustenabil între marea agricultură de câmpie și mica agricultură montană, care poate genera, așa cum spuneam, hrană de cea mai bună calitate.

Dar, se spune, pe bună dreptate că pentru renașterea din acest punct de vedere a muntelui este nevoie de o educație încă din școală. Unii specialiști clamează chiar desființarea industriei forestiere, cu toate riscurile ce decurg de aici. Există exemple, bunăoară, de cum și-a recucerit munții, Franța. E vorba de o inițiativă de pe vremea lui Charles de Gaulle, intitulată ”Clasele de zăpadă”. Vorbim, nici mai mult, nici mai puțin, de obligativitatea ca fiecare clasă din fiecare școală să-și petreacă o săptămână de vacanță la munte, practicând sporturi de iarnă. Evident, a apărut un scandal de tip mioritic, chiar dacă el avea loc în Franța. Dascălii au sărit în sus că nu au bani, echipamente, nu există suficiente spații de cazare. Dar, încet-încet, legea a început să se aplice. Au apărut drumuri mai bune, hoteluri, pensiuni, țăranii din zonele muntoase au devenit hotelierii propriilor facilități turistice, ori s-au transformat în ghizi, specialiști montani, sportivi. Așa și-a recucerit Franța munții. Și acum, după 50 de ani, orice francez are o mare problemă personală dacă nu-și petrece măcar o vacanță pe an la munte. Aceste reflexe vin greu, e drept, dar vin după ani de zile de aplicare cu obstinație a unei legi vizionare, așa cum a fost cea a lui De Gaulle. N-a contat succesiunea puterilor, așa cum la noi luptele sterile de orgolii secătuiesc toate forțele și ideile națiunii, ci a contat o idee a cărei finalitate s-a dovedit extraordinară.

Evident, aceste însemnări sunt legate de starea munților noștri. Banatul Montan este un răsfățat al naturii, din acest punct de vedere, iar o strategie a muntelui ar fi vitală. Cine ar avea de gând să implementeze o astfel de strategie câștigătoare nu trebuie să meargă prea departe. Avem specialiștii noștri, ale căror proiecte se prăfuiesc prin sertare, avem experiența de veacuri a locuitorilor din zonele montane, instinctul lor de supraviețuire. Nu trebuie decât să le punem în valoare. De aceea, e nevoie de o largă și reală autonomie, pentru că Bucureștiul nu va avea niciodată înțelepciunea sau dorința să privească dincolo de bariera unde, odinioară, ciobanul Bucur și-a așezat opincile. O mișcare puternică din teritoriu, cu pretenții de oarecare autodeterminare ideatică și economică, după modelul diversității europene, poate că ar ajuta și Banatul să redevină un loc prosper. Strategia muntelui așteaptă doar să fie descoperită și pusă în aplicare.

Până atunci, pași s-au făcut. Unul dintre promotorii consecvenți al unei strategii a muntelui este, de pildă, primarul Reșiței, Ioan Popa, pentru că municipiul de la poalele Semenicului are legături organice cu zona subalpină și cu muntele. Un alt asemenea promotor este omul de afaceri Romeo Dunca. Ca să nu mai vorbim de cunoscutul alpinist Cornel Coco Galescu, cel care susține de ani de zile promovarea muntelui drept un loc magic, cu valențe inclusiv spirituale, de aventură și chiar istorice, după ce a demonstrat că Munții Banatului ascund inscripții străvechi și comori naturale de neînchipuit.

Evident, orice discuție despre munte incumbă și fenomenul exploatărilor forestiere, alimentat de presiunea opiniei publice, temătoare, pe perioada izolării impuse de starea de urgență din timpul pandemiei, că la umbra acestui fenomen se taie necontrolat pădurile. Cred că și exploatările acestea ar trebui să facă parte dintr-o strategie amplă și sustenabilă a muntelui, pentru că în anii viitori Banatul Montan va trebui să trăiască tot mai mult pe ”spesele” zonei montane.