Bărbat din Motru, prins de jandarmi după ce a furat mai multe obiecte dintr-o biserică din Caransebeș
Preotul slujitor al unei biserici din Caransebeș a sesizat că un bărbat a sustras câteva obiecte din lăcașul de cult, după care s-a făcut nevăzut. Din fericire, sublocotenentul Ioan Colțan, aflat într-o acțiune punctuală pe raza municipiului Caransebeș, nu a stat pe gânduri, a cerut câteva indicii și a plecat în căutarea acestuia.
„După aproximativ 10 minute, ofițerul a reușit să identifice un bărbat, ascuns într-o scară de bloc, care stătea pitit, încercând să ascundă un rucsac într-un colț întunecat. Imediat, jandarmul a cerut sprijinul colegilor, iar cu ajutorul lor a condus persoana suspectă la autospeciala jandarmeriei“, a declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.
Conform procedurilor s-a efectuat controlul corporal și al bagajelor, moment în care au fost descoperite obiectele bisericești. În urma stabilirii identității persoanei în cauză s-a stabilit faptul că aceasta este din municipiul Motru, județul Gorj, în vârstă de 49 de ani, iar în urma verificărilor a rezultat faptul că în trecut acesta a mai săvârșit fapte de natură penală pentru care a fost condamnat de instanțele de judecată, la doi ani de închisoare cu suspendare. Deoarece persoana în cauză nu au putut prezenta documentele care să ateste provenienţa bunurilor, jandarmii au întocmite actele de sesizare pentru comiterea unei fapte de natură penală.