Bărbatul care şi-a împuşcat concubina cu un pistol de tip Airsoft a fost reţinut pentru 24 de ore (UPDATE)

arma2 e1648709663426

În urma cercetărilor efectuate în cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au ridicat de la locuința bărbatului de 27 de ani, bănuit că și-ar fi împușcat concubina cu un pistol de tip Airsoft, trei arme scurte, tip pistol, dintre care una letală, cinci cartușe cu glonț și peste 200 de proiectile metalice și de cauciuc.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, spune că bărbatul nu era autorizat pentru deținerea, portul și folosirea armelor letale și neletale, supuse autorizării.

„Aseară, bărbatul de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, iar în cursul zilei de astăzi, urmează a fi prezentat parchetului pentru dispunerea de măsuri legale“, a mai declarat Boeru.

Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, lovire sau alte violențe și amenințare.

UPDATE

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, pentru uzul de armă fără drept, pentru falsificarea sau modificarea, ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale și pentru amenințare și violență în familie.

A fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost înaintată propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpat, aceasta fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Reșița.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + 14 =