Bărbatul din Oţelu Roşu căutat pentru tentativă de omor a fost prins de polițiști

arestat

În data de 24 februarie, un bărbat de 31 de ani din Oțelu Roșu, și-ar fi agresat fosta concubină cu un obiect tăietor înțepător. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar în cursul zilei de ieri, 3 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin l-au reținut pe agresor. Acesta a fost identificat pe raza județului Brașov, pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă în lipsă de către Tribunalul Caraș-Severin.

„Astăzi, 4 martie, magistrații de la Tribunalul Caraș-Severin au confirmat propunerea Parchetului și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În cauza respectivă se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, ancheta fiind coordonată de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin“, a precizat Alina Boeru, ăpurtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Acțiunea de ieri a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale de la I.P.J. Brașov, Serviciul Operațiuni Speciale Caraș-Severin și Biroul de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin.

3 1