Blocul Fetelor din Reşiţa va fi complet transformat până la finalul anului viitor

blocul fetelor

Clădirea din Reşiţa cunoscută sub numele de Blocul Fetelor intră în reabilitare, finanţarea fiind asigurată cu bani europeni, prin Regio-POR 2014-2020.

Clădirea are o suprafaţă de peste 2.800 metri pătraţi, pe patru nivele şi potrivit celor de la ADR Vest, va fi complet transformată până la finalul anul viitor, alături de spațiul verde din împrejurimi, o investiție de 6,2 milioane de lei, dintre care 6 milioane sunt fonduri nerambursabile.

Aici se vor organiza activități de recreere, de dezvoltare personală pentru adolescenți, ateliere (design 3D, bijuterii handmade, olărit, pictură, măști tradiționale, icoane, împletituri, cosmetice naturale, ceramică, gastronomie, muzicoterapie), se vor pune în scenă piese de teatru și se vor ține lecții deschise de astronomie.

„ În plus, centrul va beneficia de o sală multifuncțională, pentru vizionarea de filme/documentare, de o bibliotecă, în jurul căreia se va forma un club de lectură, dar și de o zonă pentru sport, unde se vor putea practica escaladă indoor, tenis de masa, biliard, fussball, air hochei și sah. Beneficiarul investiției este Primaria Resita“, au transmis reprezentanţii ADR Vest.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =