Bucuria de a te… bucura!

Duminică, Reşiţa a fost în sărbătoare, cum de mult nu am văzut-o aşa. De obicei anostă, cu oameni ascunşi în case de căldura de afară, aciuaţi pe lângă un pârâu sau baraj, de data aceasta Reşiţa a trepidat de la primele ore ale dimineţii când, în gara noastră mică, a tras garnitura de tren (cu două vagoane!). De cum acei călători au pus piciorul pe peronul gării, aerul a vibrat de scandări, trezind oraşul înainte de ora obişnuită a unui sfârşit de săptămână. Oamenii au tresărit, gândindu-se la ce e mai rău (cât de actual e Caragiale cu D’ale carnavalului), au ieşit în balcoane şi la ferestre şi s-au liniştit când au văzut steagurile şi tricourile vişinii din faţa gării. Nu era vorba de nicio (nouă) revoluţie, ci de ceva cu mult mai interesant, deşi, la prima vedere, o galerie de fotbal, fie ea şi gălăgioasă, cum este cea a Rapidului, pare un lucru banal.

Cam aşa a început ziua de duminică, 1 septembrie, cu fanii giuleşteni scandând neîntrerupt, bătând tobele, suflând în trompete, fluturând steaguri, cântând. Într-un cuvânt, o invitaţie la spectacolul fotbalistic ce urma să fie găzduit în Valea Domanului. Reşiţenii au răspuns pe măsură, deşi ora de disputare a meciului, 13,30, a fosat una „criminală“, venind în număr record pe stadion. Spectacolul din tribune a fost pe măsura aşteptărilor. Galeriile, flancate, ce-i drept, de jandarmi, au cântat, s-au bucurat, au oftat, au scandat numele echipelor, ale jucătorilor contribuind la o atmosferă cum rar ne este dat să vedem în tribunele Stadionului Mircea Chivu. Totul ar fi fost perfect, dacă acest meci nu ar fi fost arbitrat. Sau, cel puţin de acest arbitru al cărui nume nu-mi place să-l amintesc aici.

La final, supărare de-o parte, entuziasm de alta. Chiar dacă au pierdut, spectatorii reşiţeni şi-au aplaudat în picioare favoriţii, ceea ce înainte nu se întâmpla nici măcar la victorii. Apoi, s-au împrăştiat pe la casele lor din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Marga, Moldova Nouă, Băile Herculane, Timiş. Ce păcat că o astfel de bucurie o trăim atât de rar…