Bugetul Reșiței pe 2022 a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței de Consiliu Local

primarul Ioan Popa

Potrivit primarului Reșiței, Ioan Popa, bugetul pentru anul acesta este de aprovimativ 80 de milioane de euro, adică 400 de milioane de lei. Acesta se datorează proiectelor de investiții pe bani europeni a căror maturitate se întâmplă preponderent în anul 2022, probabil 2023, fiind vorba despre introducerea tramvaielor, centrul multifuncțional din zona Luncă, proiectul de incluziune socială din Mociur, Blocul Fetelor și lucrările la școli și grădinițe care sunt încă în derulare.

Trebuie menționat că acest buget a fost aprobat fără două sume importante, adică cota aferentă celor 6% din impozitul de venit, de reechilibrare de la Consiliul Județean, și costul per elev, care încă nu a ajuns de la Ministerul Educației.

„Suntem stabili financiar, gradul de îndatorare al Reșiței este în continuă scădere, chiar dacă avem cofinanțări pentru aceste proiecte. Pregătim în acest an fișe pentru proiectele din ciclul financiar 2021-2027”, a declarat Ioan Popa, la finalul ședinței de astăzi.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three + sixteen =