Ca într-un concurs de aruncat cu pietre

Am primit la redacţie o analiză pertinentă, semnată de ziaristul şi poetul Nicolae Sârbu, despre ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, după alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Chiar dacă nu-mi făceam multe iluzii că peste noapte putem deveni deodată o ţară normală, năzuiam şi eu ca, după aceste alegeri europarlamentare, să intrăm cât de cât în normalitate. Politicienii să respecte votul covârşitor dat de alegători, iar eu să las deoparte comentariile politice şi să-mi văd de unele aspecte ale culturii, la care cât de cât s-ar zice că m-aş pricepe. Nici vorbă de aşa ceva. Totul continuă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Rămas fără frâul liderului trimis la răcoare, P.S.D.-ul năpârleşte în grabă, se declară alt partid, care nici n-a auzit de cel vechi, a cărui politică totuşi o continuă nestingherit. Iar cei din opoziţie, încă sub euforia succesului, se calcă reciproc pe picioare şi se întrec în promisiuni, de parcă nu s-ar fi încheiat campania electorală. Totul ca într-un concurs de aruncat cu pietre, cum făceam noi în copilărie.

O buluceală în care nici nu mai ştii ce te revoltă mai întâi. Pesedistul Ciolacu îi ia prompt locul pesedistului Dragnea. La Senat, joaca de-a şoarecele şi pisica este în toi. Din Austria – ţara unde un vicecancelar demisionează pentru că a fost filmat doar la o intenţie de escrocherie! – D.N.A.-ul nostru avea probe concludente că preşedintele Senatului a primit o mită de 800.000 de euro. A nu ştiu câta oară, procurorii anticorupţie cer permisiunea să-l cerceteze pe dl Tăriceanu. Care este iute convins să joace cum cântă guvernul, altfel i se ridică imunitatea şi trebuie să răspundă penal. Dacă susţine această guvernare de care românii vor să scape, atunci scapă şi el de răspundere şi pedeapsă. Pentru că infracţiunea  se prescrie şi fapta nu mai există. Simplu, nu?

Spuneam că năzuim şi noi spre normalitate. Spre „o ţară ca afară”, cum se cere într-un cântec. Dar în ce ţară normală ar fi tolerate asemenea grosolane manevre politicianiste, pentru a împiedica să se facă justiţie? În ce ţară prim-ministrul îşi aduce, sub pretextul reformei politice, pe lângă un vechi consilier condamnat penal, încă un consilier condamnat penal? Să nu mai vorbim de Meleşcanu şi Carmen Dan, care nu vor să răspundă pentru  vina de a fi împiedicat românii să voteze. Ceea ce înseamnă o încălcare a prevederilor constituţionale. Iar Dăncilă ne  anunţă cu mult aplomb că n-a renunţat nici la ordonanţele de urgenţă, urmând să dea una pentru Codul administrativ, prin care se lărgeşte aria celor care vor primi pensii speciale. Nici vorbă de „dedragnizarea” promisă a politicii pesediste. Încât îţi vine să te gândeşti la un scenariu în care guvernul român continuă să fie condus dintr-o celulă de la Rahova.

Ce face în acest timp opoziţia, net câştigătoare a recentului scrutin? În loc să acţioneze politic şi responsabil pentru a dejuca inteligent continuarea dezastrului dragniot de către Dăncilă, două formaţiuni fac tot ce se poate pentru a se slăbi reciproc prin dezbinare. Ludovic Orban iese la rampă cu nişte declaraţii absolut aiuritoare. Îşi arogă dreptul să îi ia la rost pe cei de la Alianţa U.S.R. Plus, pentru că dumnealor intenţionează să propună un candidat propriu la alegerile prezidenţiale. De ce se amestecă el în viaţa politică a altora? Simplu: deja vede în ei nu colaboratori,  ci concurenţi. Şi pentru ca lucrul să fie şi mai clar, propune tam-nisam impozitarea I.T.-iştilor. De ce? Uite că bănuiesc şi eu cum că Orban are bănuiala că aceştia votează mai ales cu U.S.R. Deja se vede chemat să facă ordine în opoziţie, să dea legi, chiar dacă nu e parlamentar. Se crede un fel de Dragnea! Asta în timp ce guvernanţii dragnioţii îşi văd mai departe de programul lor distructiv. Pietrele aruncate de toţi în campanie au lăsat urme de praf în ochii celor care au sperat într-un alt fel de politică.

Ce face între timp fostul ziarist Rareş Bogdan, pe care unii mai înfierbântaţi la minte îl văd deja prim-ministru? Promite că într-o lună taie toate pensiile speciale. El nu are nicio funcţie în P.N.L., va merge parlamentar la Bruxelles, nu poate propune legi în Parlamentul României, dar promite ferm, cu termene precise. Aruncă şi el cu promisiuni, să fie. Cum arunci cu pietre, într-un concurs de promisiuni.

Iar cei care i-au votat aşteaptă de la toţi din opoziţie un alt fel de politică. În care să nu se repete catastrofele pesediste. Atunci de ce, într-o primărie penelistă, sub pretextul unei reorganizări, se voia anagajarea unui pensionar pe postul de conducător al unui Centru cultural pentru tineret?  Noroc că tânăra care făcuse totul până atunci, bine pregătită la legile pe care examinatorul i le citea după monitor, i-a scutit pe anagajatorii de la P.N.L. să facă un abuz, prin care să nu se deosebească de guvernarea pe care o combat cu atâta vehemenţă. Poate cei din opoziţie îşi vor pune serios întrebarea  cu ce sunt mai buni decât actuala guvernare, de care tare mult alegătorii vor să scape şi au votat cu multă încredere. Sunt performanţi numai la aruncat de promisiuni, ca nişte pietre care-i rănesc pe alegători? Să bănuim deja că iar ne-am înşelat?”

Nicolae Sârbu