Cadouri și surprize pentru copiii din cadrul programului after-school al Asociației Il Giocattolo din Anina


Cei 70 de copii din Anina care sunt beneficiarii proiectului after-school desfășurat de Asociația Il Giocattolo au avut zilele trecute parte o întâlnire cu polițiștii de la Serviciul Criminalistic și cei din cadrul Poliției Anina.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a dărui dulcuri și cadouri, dar defapt, polițiștii au fost surprinși până la lacrimi de spectacolul de colinde cântate în română, germană și italiană, pe care micuții l-au susținut în fața invitaților.
„Am plecat din Anina cu gândul la acești copii frumoși, cărora am încercat să le oferim o mică bucurie în apropierea Sărbătorilor de Iarnă, dar care, cu siguranță, merită tot ce e mai bun. Felicitări, dragi copii! Sunteți minunați! Vă mulțumim pentru momentele frumoase pe care ni le-ați oferit și vă dorim tuturor să aveți un Crăciun fericit și un An Nou mai bun!“, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.