Campania „Salvator din pasiune“ continuă în Caraș-Severin
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin a dat startul înscrierilor pentru formarea unei noi serii de voluntari în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.
Programul de voluntariat ”Salvator din pasiune” oferă oricui, cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 ani, posibilitatea de a învăța manevre de prim-ajutor de bază și cum să recunoască semne ale unor situații ce pot pune o persoană în dificultate.
Cei interesați pot depune dosarele de înscriere la sediul inspectoratului din municipiul Reșița, str. Castanilor, nr.123, până la sfârșitul lunii octombrie a.c., de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0255 211 213 sau accesând pagina de internet a inspectoratului www.isusemenic.ro