Campanie electorală altfel
Pentru echipa de campanie a candidatei la Primăria Reșița, Ioana Todor Constantinescu, campania electorală nu a avut ca scop smulgerea de voturi de la alte partide! Pentru Organizația Reșița a Partidului Ecologist Român campania electorală a urmărit cu prioritate identificarea problemelor de care se lovesc cetățenii Reșiței, membrii diferitelor comunități și găsirea de soluții pentru rezolvarea acestor probleme.
- Ecologia și mediul: echipa P.E.R. Reșița a demonstrat că pentru un mediu ambiant curat este nevoie doar de implicare, voință și puterea exemplului.
- Curățenia de la KM.8 al Reșiței a necesitat participarea voluntarilor.
- Defrișarea vegetației sălbatice de pe strada Cireșului a avut un impact pozitiv asupra locuitorilor din zonă, exemplul echipei PER fiind urmat de aceștia iar la câteva zile distanță de lucrătorii din primăria orașului.
- Reabilitarea stației de autobuz de la Doman a fost o acțiune antrenantă, cu voie bună, elan, pensule și vopsea! Atât! Doar de atât a fost nevoie pentru ca în urma noastră să rămână un loc curat și aspectuos. Se pare că actualei administrații nu i-a plăcut culoarea căci la o săptămână a demolat stația de autobuz…
- Educația, cultura și sportul:
- ”Educația, esența unei vieți frumoase” a fost tema principală a întâlnirii cadrelor didactice din Reșița. Punctele de vedere exprimate cu această ocazie au condus la necesitatea creării în cadrul filialei județene a unei organizații profesionale.
- Competițiile sportive de fotbal, tenis de masă, marșul bicicliștilor au adunat la olaltă membrii de partid, simpatizanți, membrii altor partide și simpli cetățeni dovedind că sportul nu are culoare politică.
- Spectacolele de teatru pentru adulți ”Noi doi și un peron”, ”Oscar și tanti Roz” au avut un real succes. Magicianul, Minie și Micky au animat curțile și parcurile din oraș dar și din județ. Educația, cultura și sportul vor fi o prioritate pentru Partidul Ecologist Român și după 27 septembrie.
- O.N.G.-urile:
- Vizita de la padocul ”Lăbuțe prietenoase” ne-a stârnit interesul pentru situația în care se află foarte multe organizații neguvernamentale, situație pe care o vom analiza minuțios și vom veni cu soluții în Consiliul Local Reșița pentru a eficientiza activitatea acestora. Prima intervenție a Organizației PER Reșița va avea loc după data de 27 septembrie în sprijinul animăluțelor de la padocul ”Lăbuțe Prietenoase”.
- Antreprenorii producătorii autohtoni: Întâlnirile cu producătorii și vânzătorii din piețele Reșiței au scos la iveală deficiențele de ordin administrativ, logistic și legislativ care stârnesc nemulțumirea acestora. Controalele abuzive ale poliției locale îi supără pe cei mai mulți producători, lipsa unui depozit în care producătorii și vânzătorii să-și păstreze marfa pentru următoarea zi, lipsa logisticii, toate acestea fac ca numărul de producători să se diminueze de la o zi la alta. Cu siguranță majoritatea acestor probleme pot fi rezolvate pe plan local, fără prea multe investiții dar cu dorința de a sprijini dezvoltarea produselor BIO autohtone.
- Numeroasele întâlniri cu locuitorii Reșiței au evidențiat un aspect pe care toate administrațiile l-au ignorat de parcă el nici nu ar exista! Este vorba de CHIRIAȘII primăriei. Plătesc chirii fără a beneficia de minimul de utilități! Indiferent de rezultatul alegerilor Organizația P.E.R. Reșița se va implica activ în rezolvarea problemelor identificate pe Calea Caransebeșului și în Muncitoresc strada Oituz (Țiglăriei) și Rândul 1.
(P.E.)