Când actorii nu se înţeleg, scena devine tristă şi se mută în stradă!

MIRCIOANE IONESCU MIREA

După o pauză de câteva luni, de relativă linişte, scandalul dintre actorii reşiţeni, Florin Ionescu şi Dan Mirea, care sunt şi directori ai Teatrului de Vest, unul plin şi celălalt adjunct, este pe cale să escaladeze într-un mod cu totul neaşteptat. Dan Mirea ameninţă că va ieşi în stradă, de marţea viitoare, în semn de protest faţă de „abuzurile directorului Florin Ionescu“.

„Mi s-a spus că nu vin la teatru, însă el nu vine cu săptămânile la lucru. Am fost la Consiliul judeţean, am vorbit cu vicepreşedintele şi luni dimineaţa mă voi duce la o întâlnirea cu conducerea instituţiei. Am făcut numeroase sesizări şi nu s-a luat nicio măsură. Răbdarea mea şi memoria mamei mele este mai presus decât nemernicia în care trăiesc de un an şi jumătate. Duminică voi juca cu banderolă albă pe mână în semn de protest faţă de ceea ce mi se tot întâmplă, iar de marţi voi protesta“, spune Dan Mirea.

Cunoscutul actor ne-a asigurat că va ieşi în stradă cu toate dovezile care arată că i se taie, inclusiv semnăturile din fişa de pontaj.

„Vreau să arăt ce se întâmplă cu un om care serveşte scena reşiţeană de 25 de ani, care n-a lipsit nu de la vreun spectacol, ci de la o repetiţie în tot acest timp, care şi-a respectat profesia şi publicul, care pur şi simplu e batjocurit şi umilit de directorul Florin Ionescu. Mi se pare o formă de abuz, cum rar am întâlnit. E ceva de neimaginat. Acum şase luni mi-a tăiat salariul tot şi l-am acţionat în judecată, câştigându-l, iar acum mi-a diminuat salariul, cu aproape 40 la sută, pentru nişte zile pe motiv că eu, personal, am fost la un «ciubuc» cu Primăria Reşiţa, în ziua în care s-a inaugurat Parcul Siderurgistului. Eu am fost benevol acolo, de dragul copiilor, la fel şi colegii mei“, ne-a mărturisit Dan Mirea.

Din câte ne-a povestit Mirea, problema cea mare e la condica de prezenţă. Unul spune că a semnat în ea în fiecare zi, iar celălalt susţine contrariul. „Eu am venit de foarte multe ori la ora 8 la teatru, inclusiv în acele zile, doar că nu e nimeni la lucru la ora aceea. Abia în ultimele două zile de când s-a impacientat au început oamenii să vină la ora 8“, a mai spus Mirea care ne-a dezvăluit că, în fostul său birou de la parter, Florin Ionescu şi-ar fi amenajat o locuinţă în care să doarmă.

Ca simpli spectatori, sperăm să putem vedea altă piesă, alte roluri, chiar şi cu aceiaşi actori.