Când se doreşte, se găsesc soluţii: energie electrică pentru comunităţi izolate din Caraş-Severin

WhatsApp Image 2020 09 18 at 14.29.42

Pentru ca şi comunitățile izolate din județ să beneficieze de energie electrică, Consiliul Județean Caraș-Severin anunță posibilitatea finanțării de panouri fotovoltaice.

Pentru un număr total de 192 gospodării izolate din comunele Armeniș, Băuțar, Buchin, Cornereva și Sichevița, neracordate la rețeaua de distribuţie a energiei electrice, sunt în curs de semnare contractele de finanțare pentru proiectele privind instalarea de sisteme fotovoltaice. Finanțarea proiectelor o acordă Administrația Fondului de Mediu, iar centralizarea dosarelor a fost făcută la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin, primăriilor fiindu-le acordat tot spijinul pentru întocmirea corectă a documentațiilor.

Au fost eligibile gospodăriile situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, suma totală aprobată fiind de 4,8 milioane lei. Finanțarea nerambursabilă, acordată prin Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + 16 =