Caransebeş, oraşul îndrăgostit de magnolii. Legenda florii

În părculeţul din faţa Primăriei Caransebeş stau să explodeze nuanţele de roz printre crengile magnoliei care bucură cu zâmbetul ei, la fiecare început de primăvară, privirile trecătorilor. De altfel, municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului este îndrăgostit de aceste flori, aproape din fiecare curte răsărind, atât de efemer, din păcate, cupele înmiresmate ale minunatei flori.

O privire aruncată în istoria acesteia ne arată că primele magnolii, cele din varietatea Magnolia Virginiana, au fost aduse în Europa în anul 1688, din statul american Virginia. Numele florii provine din cel al botanistului Pierre Magnol, întâlnit în legenda prezentată mai sus, director al Grădinii botanice din Montpellier, Franţa, în secolul XVIII.

Magnoliile sunt cele mai vechi plante de pe pământ, care au supravieţuit până în zilele noastre, din perioada în care Terra era stăpânită de dinozauri. Fosile ale acestor flori au fost descoperite în roci vechi de peste 100 de milioane de ani, în Europa, America de Nord şi Asia.

Florile de magnolie sunt polenizate de către insecte din familia Nitidulidae, întrucât magnoliile au apărut înaintea albinelor şi a altor agenţi polenizatori. Florile nu au petale şi sepale propriu-zise şi nu produc nectar, ele atragând insectele prin secreţiile lor dulci, parfumate.

Magnolia fost asociată de-a lungul timpului cu frumuseţea şi perseverenţa, dar şi cu demnitatea, spiritul nobil şi dragostea pentru natură.

Magnolia denudata este cunoscută în China antică sub numele de „Yu-Lan”, adică „Orhideea de Jad”; Magnolia fuscata este numită în chineză „Han hsiao hua”, adica „Floarea cu zâmbet secret”, sugerând zâmbetul iubitor al unei fete modeste, iar Magnolia yulan poartă denumirea de „Ying Ch’un hua”, însemnând „Floarea care îi spune bun-venit primăverii”.

Japonezii au cultivat Magnolia stellata, în ghivece, vreme de secole, ei numind planta „Shidekobushi”.