Caransebeşeanul Cristian Brecica, la „Ştafeta Veteranilor”

brecica invictus

„Ștafeta Veteranilor” este un eveniment anual aflat la a IX-a ediție, desfășurat la nivel național, care integrează eforturile participanților de a acoperi peste 3.300 de kilometri de alergare/pedalare în scopul promovării valorilor naționale și a respectului față de veteranii și eroii României, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Evenimentul, la care Serviciul Salvamont Caraș-Severin a fost reprezentat de salvatorul montan Cristian Brecica din Caransebeş, este organizat de Invinctus România cu ocazia Zilei Armatei României, sărbătorită în fiecare an în data de 25 octombrie, și presupune purtarea unei ștafete a cărei culoare coincide cu unul dintre cele trei trasee – albastru, galben, roșu –, care includ opriri la monumentele ridicate în cinstea eroilor neamului. De asemenea, pompierii cărășeni au fost reprezentați de colonelul Aurelian Miloş, care s-a alăturat traseului albastru Târgu Jiu – Deva.

„Ștafeta veteranilor” aduce laolaltă alergători, cicliști, cadre militare și voluntari, iar la finalul cursei, pe 25 octombrie, echipele de ștafetă se vor reuni la Monumentul Ostașului Român din Carei, ultimul teritoriu eliberat de Armata Română în Al Doilea Război Mondial, și vor prezenta onorul într-un mod simbolic tuturor eroilor care s-au jertfit pentru țară, mai informează ISU „Semenic” Caraş-Severin.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =