Caransebeşeanul Vasile Petrică este campion naţional de juniori la culturism!
În perioada 31 august – 4 septembrie, la Sibiu se desfăşoară Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness Cadeţi, Juniori, Seniori şi Masters, la competiţie participând şi doi sportivi din Caransebeş, respectiv Daiana Brânzei, de 23 de ani – la Bikini Fitness Junioare, iar Vasile Petrică, în vârstă de 19 ani, la Juniori Mici kg.
Joi, 1 septembrie, Vasile Petrică a reuşit performanţa de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, el devenind campion naţional la Juniori +70 kg.
Daiana Brânzei a ocupat locul al IV-lea la Bikini Fitness Junioare.
Cei doi sunt un produs al clubului Cobra Gym Caransebeş, dar au participat la competiţie pentru Gladiator Gym Craiova, club la care activează şi Dorian Armaş, administratorul clubului caransebeşean, deoarece Cobra Gym nu este afiliat la Federația Română de Culturism și Fitness ca și club cu drept de a concura.