Caransebeşenii îi scriu lui Adrian Cican: „Toţi vor da socoteală în faţa noastră!”
Pe reţelele de socializare a apărut deja un text, de fapt o scrisoare deschisă, semnată de „Caransebeşenii de bună credinţă”, adresată fostului manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, la doar câteva zile după ce acesta a fost demis din funcţie şi numit, imediat, la conducerea Spitalului Municipal din Orşova.
Redăm, în cele ce urmează, conţinutul acestei scrisori.
„Vă mulțumim, domnule Adrian Cican!
Vă mulțumim, pentru că ne-ați arătat ca se poate și altfel! Vă mulțumim, pentru că ne-ați dat speranțe și curaj! Vă mulțumim pentru că ați deschis un drum în Caransebeș, acaparat de o mână de oameni, deși era al nostru, al tuturor! Un drum, ce poate nu la fel de repede, fără dvs. alături, va fi curățat și ne vom bucura de el.
Vă mulțumim, pentru că ați clătinat un sistem împământenit şi corupt, ca acesta din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.
Deși cu toții am pierdut această primă luptă, războiul continuă. Ne-ați arătat cum să luptăm și, ce e mai important, e că acum știm că, «sistemul» fiind expus, e mult mai ușor de învins, iar noi va trebui doar sa urmăm calea deschisă și să refuzăm să îl alimentăm!
Cu toții sperăm ca primarul Felix Borcean, aliatul dvs., sa aibă aceeași inspirație în numirea unui nou manager, care, vrea sau nu, va trebui să se ridice la înălțimea standardelor impuse de dvs. și obligatoriu să vă continue proiectul cu ambulatoriul.
Am fost cu toții martori la jocurile mârșave la care s-a pretat «sistemul» și am văzut cât de sus se întind brațele deja celebrei caracatițe din SMUC, iar prin deja obişnuitele destituiri ale dvs. au fost scoși la iveală toți cei implicați în asta, cu nume şi prenume. Pe rând, cu răbdare și determinarea ce am văzut-o la dvs., toți vor da socoteală în fața noastră!
Acum știm și de partea cui va trebui să luptăm ca să îi învingem, iar pentru asta, din nou, vă mulțumim!
Domnule Cican, VREM, ȘTIM ȘI PUTEM, împreună, să învingem!
Cu stimă și prețuire,
Caransebeșenii de bună credință!”.