Caransebeșul, gazda Olimpiadelor naţionale de limba cehă, sârbă şi slovacă
Marţi, 11 aprilie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş a avut loc deschiderea Etapei Naţionale a Olimpiadei de Limba și Literatura Cehă Maternă, a Olimpiadei de Limba și Literatura Sârbă Maternă și a Olimpiadei de Limba și Literatura Slovacă Maternă, manifestare la care s-au calificat un număr de 84 de elevi.
Miercuri, 12 aprilie, între orele 10-13, în Centrul de concurs de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” are loc proba scrisă, după care, între orele 15.30 şi 17.30, participanţii vor efectua o vizită a Caransebeşului istoric. Rezultatele vor fi afişate la ora 18, contestaţiile pot fi depuse între orele 18-19, la ora 19.30 se vor reuni comisiile de soluţionare a contestaţiilor, iar la ora 22 vor fi afişate rezultatele finale.
Joi, 13 aprilie, de la ora 10, la Casa de Cultură „George Suru” va avea loc premierea concursului.
Organizatorul manifestării este Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.