Caransebeşul n-a stat la discuţii cu Anina

caransebes anina 7

Viitorul Caransebes – CSO Anina 8-0 (4-0)

În etapa a XIX-a a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a întâlnit vineri, 19 aprilie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe CSO Anina, aceasta fiind ultima partidă dinaintea derby-ului cu Lupacul, în care se va tranşa, cel mai probabil, viitoarea campioană a judeţului.

Gazdele au deschis scorul în minutul 1, după o fază în care Boieriu i-a pasat lui Nicola, care a intrat în careu, a driblat portarul şi a înscris în poarta goală. Acelaşi Nicola a fost şi autorul celui de al doilea gol, înscris în minutul 10, de această dată fiind servit de Negoescu, a pătruns în careu şi a şutat necruţător, de la 14 metri.

A urmat o perioadă în care gugulanii au dat recital de ratări, prin Boieriu, Negoescu, Neagu şi Megheleş.

Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 44, când Fule a făcut un henţ în interiorul careului încercând să-l blocheze pe Negoescu, penalty-ul fiind transformat de Megheleş, care a trimis în dreapta lui Popescu.

Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 45, de Neagu, care, după ce a primit de la Boieriu, la 5 metri, l-a executat cu sânge rece pe Popescu.

Gazdele au început bine şi partea secundă, în minutul 46 Negoescu trecând din nou pe lângă gol.

Faza meciului s-a scris în minutul 51, când Negoescu a combinat cu Nicola de câteva ori dintr-o atingere, acesta din urmă l-a angajat în careu pe Neagu, care, de la 10 metri, l-a învins pe Popescu cu un şut plasat.

În minutul 68 s-a făcut 6-0, după ce Enache a avansat spre poarta adversă, l-a driblat la marginea careului pe Popescu, ieşit în întâmpinare, şi a centrat perfect de pe dreapta, iar Negoescu, de la 10 metri, a trimis cu capul în poarta goală.

Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 76, în urma unei pătrunderi frontale a lui Neagu, care, deşi talonat de Pruteanu, a intrat în careu şi a şutat puternic, în colţul din dreapta portarului.

Scorul final a fost stabilit în minutul 88, când Enache l-a angajat în adâncime de Nicola, tânărul portar Ştefoni a ieşit, iar atacantul gazdelor l-a învins cu un lob de la 16 metri.

„O victorie frumoasă, cu o echipă tânără a Aninei… Muncim în continuare, suntem şi noi o echipă foarte tânără, dar, încet, încet, căpătăm experienţă, şi sperăm să ne îndeplinim obiectivele, care sunt câştigarea campionatului, promovarea, dar şi Cupa României… În ceea ce priveşte meciul cu Lupacul, din etapa viitoare, mergem acolo încrezători şi, după o perioadă lungă de rezultate negative, să câştigăm. Mergem la Lupac la victorie”, a spus după meci antrenorul Caransebeşului, Ion Bica.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu, C. Arnăut (min. 58, A. Cut), M. Mariţescu, D. Mărgan (66, D. Enache), A. Megheleş, R. Stanislav, N. Jula (46, N. Stanca), F. Boieriu-Ujica (58, C. Govoşdeanu), Al. Nicola, C. Negoescu, A. Neagu; rezerve: I. Ruicu-Kozma, I. Drăgoi, C. Nicoară. Antrenor, Ion Bica.

CSO Anina: D. Popescu (86, I. Ştefoni), M. Dogariu, L. Fule, B. Românu (58, R. Lupu), L. Virag, A. Savici, D. Amariei, A. Pruteanu, R. Pop (44, R. Roşu), M. Cîrpaciu (46, D. Gherman), L. Szavuly; rezervă, S. Jurchescu. Antrenor, Rafael Lupu.

A arbitrat la centru Răzvan Toader (Oţelu Roşu), asistat la cele două linii de Cristian Buzzi (Oţelu Roşu) şi Petru Agasin Hamza (Cruşovăţ). Observatori: Marian Vărzan şi Valentin Vărzan, ambii din Oţelu Roşu.

5 1