Caransebeşul nu i-a dat nicio şansă Oraviţei
Viitorul Caransebeş – CS Oraviţa 4-1 (3-1)
Sâmbătă, 16 martie, în etapa a XIV-a a Ligii a IV-a, prima a returului, Viitorul Caransebeş a jucat pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu CS Oraviţa. Gugulanii puteau deschide scorul în minutul 3, atunci când lui Negoescu i-a lipsit un vârf de gheată pentru a împinge în poartă centrarea venită de pe stânga, de la Nicola.
Până la urmă, golul a venit în minutul 10, în urma unei lovituri libere obţinute de Nicola la 17 metri, fază în urma căreia centralul întâlnirii, Cristian Chitucea, le-a arătat oaspeţilor două cartonaşe roşii, execuţia lui Negoescu, revenit la Caransebeş, oprindu-se în plasa porţii orăviţene.
Oaspeţii au egalat în minutul 21, dintr-un penalty dictat după un henţ în careu comis de Frenţ şi transformat de Băcilă.
Gugulanii s-au desprins în minutul 25, atunci când Nicola a profitat de o greşeală a fundaşilor orăviţeni şi a înscris din interiorul careului.
Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 43, când Nicoară a pus latul la o centrare venită de pe dreapta, de la Mărgan.
Scorul final a fost stabilit în minutul 48, când acelaşi Mărgan a centrat din nou de pe partea dreaptă, de data aceasta fiind rândul lui Negoescu să trimită balonul în plasă, pentru a doua oară în acest meci.