Caransebeşul, onor la Eroii Neamului!

Ziua Eroilor Caransebes

În organizarea Primăriei municipiului şi a Casei de Cultură „George Suru”, la Caransebeş s-a sărbătorit joi, 10 iunie, Ziua Eroilor.

Astfel, de la ora 11.45, la Cimitirul Eroilor situat pe Str. Muntele Mic, a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de pr. Gabriel Gozman, urmată de depuneri de coroane de către oficialităţile locale şi judeţene, respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Marius Isac, şi Cornel Galescu, consilier al preşedintelui acestui for, Romeo Dunca, la ceremonie fiind prezent şi deputatul Dumitru Rujan.

Ceremonia s-a mutat apoi în faţa statuii Generalului Ioan Dragalina, din parcul care poartă numele Eroului de la Jiu. După constituirea Dispozitivului de onoare, reprezentanţii Episcopiei au oficiat o slujbă de pomenire pentru Eroii Neamului, apoi Protopopul Caransebeşului, Florin Ciucur, a citit mesajul Episcopului Lucian Mic, care nu a putut fi prezent la ceremonie.

În discursul său, comandantul Garnizoanei Caransebeş, cpt. Mihai Birău, a vorbit despre dubla semnificaţie a celei de a patruzecea zile după Învierea din morţi a Mântuitorului, respectiv Înălţarea la Cer a Domnului Iisus Hristos, precum şi pomenirea eroilor din toate timpurile şi din toate locurile.

„Este o mare bucurie să ne revedem astăzi, după atâta vreme, în prima manifestare publică, şi bine că este prilejuită de sărbătorirea Înălţării şi a Zilei Eroilor. Este foarte multă lume în Parcul Dragalina, semn că ne-am dorit mult să ne reîntâlnim cu astfel de prilejuri, şi să-i comemorăm pe cei care ne-au dăruit libertatea pe care o trăim astăzi, chiar dacă, din când în când, vedem că libertatea aceasta ne este pusă în pericol de diverse fenomene sociale, medicale sau de altă natură”, a spus şi primarul Felix Borcean.

Edilul a ţinut să-l prezinte participanţilor la ceremonie pe Emil Constantin, cunoscut în oraş ca „Marius”, pe care îl consideră „un erou viu, un erou social, un erou anonim”, un erou care a crescut fără părinţi, care s-a descurcat cu greu pe străzile municipiului Caransebeş, care s-a realizat prin forţe proprii şi care, chiar dacă trăieşte la Lugoj, face lucruri extraordinare pentru persoanele defavorizate din oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului.

În cadrul aceleiaşi ceremonii, primarul Felix Borcean le-a acordat, oficial, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş medicului Bhupinder Singh şi scriitorului şi istoricului Constantin Brătescu, distincţii deja conferite prin hotărârile Consiliului local.

După acest moment, au depus coroane la statuia Generalului-erou reprezentanţii Parlamentului României, Episcopiei Caransebeşului, Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Primăriei municipiului Caransebeş, Garnizoanei Caransebeș, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Poliţiei municipiului Caransebeş, Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului de Interne, Detașamentului de Jandarmi, Detașamentului de Pompieri Caransebeș, Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Colegiului Național „Traian Doda”, Colegiului Național „C.D. Loga”, Liceului Tehnologic „Decebal”, Liceului Tehnologic „Dacia”, Liceului Tehnologic „Trandafir Cocârlă”, precum şi delegaţiile Partidului Naţional Liberal, Partidului Social Democrat, ale Pro România şi USR.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Dispozitivului de onoare, un moment deosebit de gustat de cei prezenţi în Parcul Dragalina.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − six =