Caransebeşul şi-a cinstit eroii în tăcere

ziua eroilor 1

Primăria şi Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş au organizat joi, 6 iunie, o serie de acţiuni prin care în municipiu a fost marcată Ziua Eroilor. Astfel, de la ora 9, la Cimitirul Eroilor a fost oficiată o slujbă de pomenire, după care reprezentanţi ai primăriei şi ai partidelor politice au depus coroane de flori, iar la ora 9.30, la Monumentul Partizanilor, din Intersecția Eroilor, au fost de asemenea depuse coroane.

De la ora 10, în Piaţa General Ioan Dragalina, după oficierea slujbei de pomenire a eroilor neamului de către un reprezentant al Episcopiei, au vorbit comandantul Garnizoanei Caransebeş, cpt. Mihai Birău, şi gen. Cristian Dinulică, reprezentantul Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, care a fost în teatrele de operaţiuni din Serbia, Irak şi Afganistan. El a vorbit despre legătura pe care o are cu aceste meleaguri pe care a petrecut 33 de ani.

Primarul municipiului, Felix Borcean, a avut o propunere inedită, după modelul sărbătorilor japoneze, acolo unde ceremonialele de acest gen se desfăşoară cu totul astfel decât la noi, edilul rugându-i pe cei prezenţi să păstreze pur şi simplu un minut de linişte în memoria eroilor neamului şi a celui mai mare erou pe care l-a dat aceste meleaguri, Generalul Ioan Dragalina, la statuia căruia s-a derulat manifestarea.

Pe muzica intonată de Fanfara „Lira” a municipiului Caransebeş, dirijor col. (r) Marius Frăţilă, au depus coroane la statuia Eroului de la Jiu reprezentanţi ai Episcopiei Caransebeşului, Primăriei municipiului Caransebeş, Garnizoanei Caransebeș, Asociaţiei Veteranilor şi a Văduvelor de Război, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociația Luptătorilor din 21 Decembrie, Asociației Răniților și Urmașilor Acestora, Poliţiei municipiului Caransebeş, Detașamentului de Jandarmi, ai Detașamentului de Pompieri Caransebeș, Poliţiei locale, Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Asociaţiei Municipale a Pensionarilor, Federației Comunităților Evreiești din România, Obștea Lugoj – Caransebeș, Colegiului Național „Traian Doda”, Colegiului Național „C.D. Loga”, Liceului Tehnologic „Decebal”, Liceului Tehnologic „Dacia”, Liceului Tehnologic „Trandafir Cocârlă”, ai P.N.L., P.S.D., A.L.D.E, precum şi ai unor asociaţii şi fundaţii neguvernamentale.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Dispozitivului de onoare, un moment deosebit de gustat de cei prezenţi în Parcul Dragalina.

1 2