Caransebeşul vrea 25 de Insule ecologice digitalizate, prin PNRR!

insule ecologice

În şedinţa extraordinară de luni, 12 septembrie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre cu titlul „Insule ecologice digitalizate pentru gestionarea deşeurilor în municipiul Caransebeş”, în vederea depunerii spre finanţare a acestuia din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Scopul acestui proiect este acela de a contribui la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, aspectului vizual şi atractivităţii municipiului, precum şi la reducerea costurilor pentru depozitarea deşeurilor, scop ce poate fi atins prin implementarea unui sistem selectiv de colectare a deşeurilor în Caransebeş prin informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei, precum şi prin asigurarea unui personal bine instruit pentru administrarea containerelor digitalizate destinate colectării separate a deşeurilor.

Acţiunile specifice pentru un management coerent al deşeurilor implică investiţii curente de reamenajare a platformelor existente, modernizarea şi dotarea unui sistem de management integrat la nivelul municipiului, prin achiziţionarea unui număr de 25 de Insule ecologice digitalizate de Tip 1, respectiv insule supraterane încasetate cu cinci containere de câte 1,1 metri cubi, pentru fracţiile deşeuri biodegradabile, reziduale, deşeuri de plastic şi metal, de sticlă, carton şi hârtie. Aceste containere digitalizate destinate colectării separate a deşeurilor vor fi amplasate în zonele aglomerate ale municipiului, deservind un număr maxim de 200 de persoane fizice arondate, care vor primi cartele electronice pentru acces, precum şi pentru transparenţă şi monitorizare.

În prezent, la Caransebeş deşeurile se colectează selectiv atât în zona cartierelor de blocuri, cât şi în zonele publice – zone de case, pieţe, parcuri, arii cu circulaţie publică intensă, însă, datorită cerinţelor de colectare tot mai ridicate, atât din partea cetăţenilor, cât şi din cea a agenţilor economici, s-a constatat necesitatea achiziţionării unor structuri noi de colectare selectivă, care să înlocuiască pubelele actuale din punctele de colectare de pe raza municipiului.

Pentru zona de case a oraşului, dotarea cu pubele este deficitară, iar angajamentul cetăţenilor este de doar 50 la sută, respectiv 2.300 de contracte dintr-un număr maxim de 5.376. În zona de blocuri este necesară o reamenajare a platformelor existente. În prezent, în municipiu colectarea se realizează cu trei autocompactoare cu o capacitate de 16 metri cubi achiziţionate în anul 2006, o camionetă pentru colectare selectivă şi două prese pentru balotarea cartonului şi a plasticului.

Amplasamentele acestor Insule ecologice digitalizate coincid, în cea mai mare parte, cu actualele locaţii ale containerelor clasice.

Astfel, conform datelor primite de la Primăria Caransebeş, ele vor funcţiona pe Al. Rapsodiei, Al. Mărăşeşti, Str. Arinului, Str. Tudor Vladimirescu, Al. Narciselor, Al. Grădiniţei, Str. Ţarinei, Str. Cazărmii, Str. Racoviţei, Splaiul Sebeşului, Str. Balta Sărată (zona ANL, zona Centralei, zona Calea ferată), Str. Ciprian Porumbescu, Str. Episcop Nicolae Popea, Str. Nicolae Perescu, Str. Mihail Halici, Str. Pipirigul Mare (Blocul Aviatorilor, Grădiniţă), Str. 1 Decembrie 1918, Str. Laurenţiu Iancu şi Str. Ştefan Velovan.

Valoarea totală a proiectului este de 371.452 de euro, respectiv de 1.827.362 de lei.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen + 5 =