Caraş-Severin, judeţ codaş şi în privinţa locuinţelor construite în ultimele trei decenii

locuinte la rosu

Din 1990 şi până astăzi, în România s-au construit 1,15 milioane de locuinţe dintre care peste 213.000 sunt clasificate în categoria „vilelor“, întrucât au cinci sau mai mult de cinci camere pentru locuit. În procente, 18,5%, ceea ce ar putea să pară puţin ţinând de contextul economico-social al ultimilor 30 de ani.

Într-un clasament neoficial, Ilfov se situează pe primul loc între judeţele ţării, cu 23.600 de vile din cele 83.000 de locuinţe terminate în trei decenii. Pe locul doi se află judeţul Suceava, cu 18.624 de vile din cele 56.700 de locuinţe construite, urmat de Constanţa – 9.700 de vile, Prahova – 9.200 de vile, Iaşi – 9.100, Argeş – 8.900 de vile şi Timiş – 8.650 de vile. În alte şapte judeţe, inclusiv Bucureşti, au fost construite peste 5.000 de astfel de locuinţe.

În ciuda făloşeniei şi a bunăstării despre care se tot vorbeşte, judeţul Caraş-Severin este codaş la construirea locuinţelor. Potrivit www.analizeeconomice.ro, din 1990 şi până la sfârşitul anului 2018, în Caraş-Severin au fost construite doar 5.568 de locuinţe, dintre care doar 1.265 au statutul de vilă.

Din acest punct de vedere, judeţul nostru este pe ultimul loc în ţară. Spre deosebire de noi, în celălalte judeţe din Regiunea de Vest lucrurile stau cu totul altfel: Timiş – 8.650 de vile şi 43.000 de locuinţe, Arad – 2.800 de vile şi 15.900 de locuinţe şi Hunedoara – 1.629 de vile şi 10.900 de locuinţe.  

2 2