Cărăşenii din Valea Timișului și Valea Cernei sunt tot mai aproape de investiţia Transgaz
Senatorul Marcel Vela, Ion Sterian – director general al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, vicepreședinții Marius Isac și Ovidiu Radoi au susţinut astăzi o conferinţă de presă după o discuţie cu edilii cărăşeni în ceea ce priveşte Proiectul „Conductă de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa”.
Anul trecut, prin Hotărârea Guvernului nr. 616 din 31.07.2020, Proiectul „Conductă de transport gaze
naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa” a fost declarat proiect de importantă națională în domeniul gazelor naturale. Valoarea lucrărilor de execuție a acestui tronson de conductă este de 248.508.000 lei, fără TVA conform Studiului de Prefezabilitate.
Şeful Transgaz, Ion Sterian a explicat faptul că județele Caraș-Severin și Mehedinți au în acest moment o infrastructură de transport gaze foarte puţin dezvoltată, aș spune undeva sub 50% din potențialul celorlalte județe. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, actele pentru acordul de mediu a fost depuse la APM Caraş-Severin, iar proiectul are toate şansele să se desfăşoare conform planului dacă primarii îşi vor face treaba.
Pentru a putea accesa fonduri pentru implementarea proiectului, s-au asociat UAT-urile Buchin, Bucoşniţa, Bolvaşniţa, al doilea parteneriat este între Slatina Timiş şi Armeniş, Domaşnea-Cornea, Mehadia-Băile Herculane şi Topleţul. Se aşteaptă ca şi cei de la Teregova, Luncaviţa şi Mehadica să semneze un astfel de acord.