Cine sunt câştigătorii „Granturilor Reşiţa 250“ puse la bătaie de Primărie

Resita 250

În luna aprilie a acestui an, 200.000 de lei au fost puși la dispoziția operatorilor culturali de către Primăria și Consiliul Local Reșița, pentru organizarea de evenimente cu tema “Reșița – 250 de ani de foc nestins”.

Proiectele au fost depuse de Forumul Democratic al Germanilor Caraş-Severin – „Reşiţa 250 şi Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, PFA Puşcău Daniel Florin – „Reşiţa. Azi la 250 de ani de foc nestins“, Fundaţia Comunitară Banatul Montan – „Împreună de 250 de ani“, Asociaţia Culturală Reşiţa Română – „Festivalul – Zilele Palatului Cultural – Reşiţa Română“, Asociaţia Societate pentru cultură Metarsis – „Reşiţa 205, Flacăra din inimi şi cuptoare“, Muzeu Banatului Montan – „Prin Reşiţa de altădată“, Centrul de Voluntariat Reşiţa – „250 de ani în 250 de ore“, Asociaţia Club Lions Onix – „Reşiţa 250 Culture-Fest“, SC Marmuse Concept Store – „Lost în Banat: galerie digitală de podcasturi“, Asociaţia Ţais – „Secretul fericirii la Reşiţa de 250 de ani“.

În urma evaluării ofertelor, toți operatorii care au depus dosare complete au obținut finanțare. „Sumele au fost alocate ținând cont de punctajul obținut, cel mai important criteriu fiind relevanța proiectelor propuse pentru tema celebrării industriei reșițene, la 250 de ani de la punerea în funcțiune a emblematicelor furnale, Franziskus și Josephus. Felicitări tuturor partenerilor nostri și succes în implementarea proiectelor propuse!“, au transmis reprezentanţii Primăriei Reşiţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 2 =