Cărți pentru copiii din Verendin
Cine are carte, are parte. La acest proverb s-a gândit Nicolae Jurchescu, consilier local USR-Plus al comunei Luncavița, atunci când a propus reînființarea bibliotecii din Verendin, care a ars într-un incendiu în anul 2015. De atunci, elevii din acest sat nu au mai avut acces la cărțile de care aveau nevoie la școală sau la alte cărți pe care le-ar fi citit cu pasiune.
În ședința de săptămâna trecută a Consiliului local, a fost votat proiectul de hotărâre prin care s-a aprobat înființarea bibliotecii locale, alocându-se suma de 5.000 lei pentru renovarea spațiului în care aceasta va funcționa. Primele cărți vor fi puse la dispoziția cititorilor cu sprijinul Bibliotecii Județene Paul Iorgovici Caraș-Severin.
Mai mult decât atât, Nicolae Jurchescu a efectuat demersuri pentru implementarea proiectului Code Kids, în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate se deschide o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât copiii să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
„Pentru dotarea bibliotecii mai este nevoie de cărți și de calculatoare, așa că facem un apel public la persoanele care pot ajuta. Fie că este vorba de câteva cărți sau de un calculator, nu foarte performant, dar în stare de funcționare, toate pot fi de folos copiilor de la Verendin și Luncavița.
Cei care vor să sprijine activitatea bibliotecii ne pot contacta la nr. de telefon 0722656227”, transmite USR-Plus Caraș-Severin.