Casa de Pensii Caraş-Severin a epuizat biletele de tratament pentru primele şase serii
La nivelul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin au fost înregistrate, un număr de 2.426 de cereri pentru bilete de tratament, însă doar 192 de bilete au fost alocate.
„Pentru primele şase serii au fost alocate 192 de bilete, fiind vândute 192. Biletele de tratament balnear se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare, în funcţie de stabilirea unui punctaj, ţinându-se cont de criteriile specifice. Biletul repartizat poate fi eliberat următorului solicitant în funcţie de punctajul obţinut şi de opţiunea acestuia, sau altui solicitant fără punctaj, biletul fiind considerat disponibil, cu 7 zile înainte de începerea seriei.”, a declarat miercuri, directorul Casei Judeţene de Pensii, Dorin Brăilă, în şedinţa Comitetul consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice din judeţul Caraş-Severin.
Cererile se completează numai pe formularul aprobat, însoţite de actele justificative medicale, cuponul de pensie şi/sau hotărârea de aplicare a unor legi speciale, urmând a se depune la sediul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, fie personal, fie prin poştă, fax, e-mail, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul, prin cerere solicitantul putând opta pentru cel mult trei staţiuni
Pot beneficia de tratament balnear, persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii sau este beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear prin sistemul public de pensii. Prima zi de intrare a seriei I a fost data de 18 martie 2019, iar ultima serie se încheie la data de 3 decembrie 2019.