Cătuşe şi diversiune la vizita lui Liviu Dragnea la Reşiţa. Vajnicii jandarmi au fost la datorie
S-au adunat până într-o sută de persoane, nemulţumite de guvernarea PSD, care au sperat să-i vadă la faţă pe cei doi, plus alţi membri importanţi ai partidului de guvernământ. Au adus cu ei două tăvi, una cu cătuşe şi alta cu rahat, dar şi un ceas de masă, apoi au scandat lozinci anti PSD de genul: „Un cadou PSD. Timpul trece tic-tac.
Partea a doua, cea cu diversiunea, a venit în momentul în care, din motive de securitate-după cum ni s-a spus-, Dragnea, Ştefănescu şi ceilalţi au fost conduşi în şcoală pe o altă intrare, aflată în spatele unităţii de învăţământ. În tot acest timp, jandarmii mobilizaţi exemplar, au acţionat după un scenariu clasic, protejând, chipurile, un autoturism de teren, lăsând impresia că în el se afla Dragnea. Şi în timp ce militari îi îndepărtau pe protestatari din faţa maşinii, Liviu Dragnea făcea o primă declaraţie pe treptele liceului.
Conferinţa extraordinară de alegeri a fost una cu tot tacâmul în astfel de momente: aplauze furtunoase, discursuri pompoase, amintind de alte vremuri, laude, omagii şi angajamente luate în faţa conducerii de partid. N-au lipsit stângerile de mână, felicitările, îmbrăţişările şi toate celelalte legate de unitatea de monolit a partidului.
În unanimitate de voturi, Luminiţa Jivan, care nu a avut contracandidaţi, a fost aleasă preşedinte al PSD Caraş-Severin, Dumitru Ursu, primarul Oraviţei a primit voturile pentru funcţia de preşedinte executiv.