Ce a fost şi ce a ajuns cultura în Reşiţa, oraşul cu poeţi!

CASA DE CULTURA

Deşi în municipiul Reşiţa există una dintre cele mai impunătoare case de cultură din ţară, de la o vreme acolo nu se mai întâmplă mare lucru legat de actul cultural. În afară de o secţie a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ şi o sală de expoziţii restul spaţiilor sunt fie pustii, fie ocupate de firme de tot felul. Până şi sala de spectacole se deschide din an în paşti.

De zeci de ani, în acest spaţiu de cultură, care până nu de mult a aparţinut sindicatelor, se întâlnesc cenacliştii de la „Semenicul“, fără ca cineva să le fi cerut chirie. De când sindicatele nu mai au legătură cu această clădire ridicată în ideia promovării culturii, membrii cenaclului reşiţean plătesc din buzunarul lor pentru faptul că se întâlnesc o dată pe săptămână. Nu este vorba de sume mari, ci de situaţia în care a ajuns cultura reşiţeană.

Chiria pe spaţiul în care se întâlnesc săptămânal cenacliştii de la „Semenicul“ este de 50 de euro, doar că la aceasta se adaugă plata celorlalte utilităţi: curent, căldură, plus alte cheltuieli neprevăzute. Cum toată lumea fuge ca dracu de cultură, toate aceste costuri trebuie suportate de cineva.

„Până la urmă, se strâng  ceva cheltuilieli, iar banii nu au de unde să vină aşa că, am hotărât să contribuim fiecare cu câte 30 de lei pe lună. O sumă modică, care ajută Cenaclul «Semenicul» să funcţioneze fără sincope. Nu suntem mulţi, ci doar vreo 15 cotizanţi, din banii strânşi se plătesc cheltuielile şi se asigură un mic protocol constând o apă, o grisină, o alună, ne-a mărturisit Marian Apostol, directorul executiv al revistei Reşiţa literară“.

De precizat că, în prezent Casa de cultură se află în patrimoniul UCM Reşiţa, iar încercările primăriei reşiţene de a o prelua în schimbul datoriilor companiei către bugetul de stat s-au dovedit inutile până acum.