Ce facem la un an de război în Ukraina?
Începe o săptămînă interesantă, la finalul căreia, vineri, 24 februarie, într-un fel sau altul, va fi marcat UN AN de la invazia trupelor ruse în Ukraina. Spun într-un fel sau altul, deoarece majoritatea observatorilor situaţiei din fostul stat sovietic sînt de acord că modul în care Rusia va marca acest moment va fi influenţat direct de discursul preşedintelui american Joe Biden, de marţi, 21 februarie, din Polonia, acolo unde şeful Casei Albe va întreprinde o vizită şi, potrivit informaţiilor oficiale, se va adresa direct preşedintelui rus Vladimir Putin şi poporului rus.
Poate fi linişte pe 24 februarie, la fel cum a fost pe data de 9 mai 2022, cînd, la fel, toată lumea se aştepta ca Rusia să lanseze o ploaie de rachete. Dar poate fi şi grindină, prevestită sîmbătă de purtătorul de cuvînt al Forţelor Aeriene ale Ukrainei, care remarca că în ultimele 24 de ore Rusia a lansat doar patru rachete asupra teritoriului ukrainean. “Este un comportament atipic, spunea Yuriy Ignat. Sau ruşii au rămas fără muniţie, sau o păstrează pentru 24 februarie”. Rămîne de văzut. Cert este că în Marea Neagră se află în prezent 10 nave de război ruseşti, dintre care două purtătoare de rachete de croazieră, adică opt vectori Kalibr pregătiţi să atace ţinte de pe teritoriul ukrainean. Totodată, în această săptămînă, Forţele Terestre ukrainene aşteaptă sosirea primelor 10 blindate uşoare franceze de tip AMX ce vor fi distribuite trupelor din estul ţării. La rîndul său, Volodimir Zelensky anunţa, în obişnuitul său discurs de la miezul nopţii, că săptămîna viitoare Ukraina va primi primele elemente de tehnică, surpriză, care vor ajuta la victoria iminentă, o victorie pe care liderii europeni au reiterat-o, într-un glas, din nou, la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Totuşi, în cea de-a treia zi, şeful diplomatiei europene a declarat că în acest moment, unui stat din UE îi trebuie 11 luni să achiziţioneze un obuz de artilerie şi 3 ani să cumpere o rachetă antiaeriană, în condiţiile în care armata ukraineană trage peste 5 mii de obuze pe zi, aceeași cantitate pe care o comandă anual un mic stat european!
Josep Borrell a mai spus ieri că Europa va pregăti anul acesta peste 30.000 de soldaţi ukraineni, informaţie care trebuie privită – voi folosi o expresie decăzută din drepturi de peste 30 de ani! – în lumina declaraţiilor de la Munchen ale premierului britanic Rishi Sunak, potrivit cărora “războiul Rusiei împotriva Ukrainei este un război global”, după cum scrie Reuters. Şi este abia la început!