Ce îşi propune Tinu Vidaicu, administratorul judeţului Caraş-Severin, la început de an

tinu vidaicu e1609771629228

Tinu Vidaicu, administratorul județului Caraș-Severin, a ținut în această dimineață să facă primele precizări în ceea ce privește planurile pentru 2021. „Munca mea în administrația publică poate da roade numai dacă am lângă mine o echipă sudată și dedicată, care dorește, așa cum doresc și eu și întreaga conducere, ca județul Caraș Severin să își valorifice la maxim potențialul uriaș pe care îl are și să devină un model de referință pentru județele României“, a precizat Vidaicu.

Acesta a explicat că evaluarea personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean va continua până în luna februarie, înainte de testarea impusă de noua organigramă.

„O prioritate pentru noi este atragerea de fonduri europene. Sunt exemple de bună practică în România și în țările din Estul Europei. Cred cu tărie că o echipa inteligentă și bine coordonată poate atrage mulți bani de la Uniunea Europeană pentru proiectele de care avem nevoie. Nu ne lăsăm și lucrăm, ne batem pentru fiecare Eurocent! Infrastructura constituie pentru noi o prioritate, dar și celelalte sectoare care pot genera locuri de muncă și bunăstare.

A fost demarată de urgență proiectarea noului spital modular ce va fi construit la Stationarul 1 al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Acest spital va înlocui Stationarul 3 și va fi dedicat exclusiv tratării bolilor infecțioase, o necesitate în această perioada. Le mulțumim specialiștilor și colegilor din consiliul județean pentru promptitudinea cu care au demarat acest proiect vital și vă asigur că facem tot posibilul să îl realizăm în timp record.

Închei prin a vă ura tot binele pentru anul 2021 și vă propun să vă alăturați, fiecare pe bucățică lui, inițiativei noastre de a transforma Caraș-Severinul în ceea ce ne imaginăm noi toți, de 30 de ani, că ar putea fi. Va rog să aveți încredere în noi, în Romeo Dunca, Nelu Popa și alți profesioniști care mă inspiră prin ambiția lor, oameni înarmați cu bune intenții și răbdare, care vor binele unei comunități pe care o respectă. Deși perioada de când am intrat în administrație este scurtă, sunt convins că putem să privim pozitivi spre viitor. Vă invit să îmi împărtășiți optimismul, să aveți încredere că suntem animați de cele mai bune intenții și să vă alăturați provocărilor ce vor urma. Vă mulțumesc și să avem un 2021 așa cum ne dorim! La mulți ani!“, a mai spus administratorul județului, Tinu Vidaicu.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − seven =