Ce se întâmplă dacă apare un caz de COVID-19 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal

elevi

Potrivit Inspectoratului Județean Școlar Caraș-Severin, la apariția unui caz confirmat de COVID-19 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, se efectuează ancheta epidemiologică şi testarea contacţilor acestuia.

Conducerea unității de învăţământ va decide în urma consultării DSPJ dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă sau suspendarea cursurilor, după caz. Se vor stabili contacţii direcţi şi se va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/ nedidactic/auxiliar.

În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. Dacă există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. 

Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către direcţia de sănătate publică judeţeană, în maximum 24 de ore.

Testarea rapidă
Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, precum şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori.

Testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz;revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală minimum 3 zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinţă pe care elevul o va preda în format hârtie sau o va transmite electronic dirigintelui/ învăţătorului.

Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetului medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical;cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături, fără a se limita la acestea) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie şi anunţă de îndată responsabilul desemnat de către conducerea unităţii de învăţământ.

Un nou formular de exprimare a consimţământului părinţilor
Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au prezentat un nou formular de exprimare a consimţământului părinţilor pentru testarea copiilor în cazul în care au simptomatologie specifică COVID-19.

„Îmi exprim consimţământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condiţiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19”, este formularea din documentul referitor la consimţământul părinţilor pentru testarea copiilor.

Există şi două opțiuni care pot fi bifate: doar în prezenţa părintelui/tutorelui legal; în absenţa părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 19 =