Ce spune Romeo Dunca despre noua organigramă a Consiliului Județean
Încă de la preluarea mandatului, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a precizat că vrea să facă schimbări majore în organigrama instituției pe care o conduce. Potrivit calculului făcut de Dunca în luna noiembrie a anului trecut, în sistem vor fi cu 50 de angajați mai puțin.
Ieri, președintele Consiliului Județean a declarat: „Și cea de-a treia sentință, la fel ca și primele două, dată de judecătorul din Reșița, a fost desființată de Curtea de Apel Timișoara, iar procedurile pentru intrarea în vigoare a noii organigrame pot începe de luni. Cred că la jumătatea lunii iunie vom putea începe lucrul în formula nouă, atât la DDJ, cât și în corpul administrativ. Rămâne pierdut timpul, nervii si câteva milioane de lei ca salarii, nejustificate după părerea mea, care totuși au fost plătite unor oameni care mai mult au încurcat decât au muncit“.
După noul calcul al președintelui Dunca, cu suma totală care reprezintă salarii plătite celor 60 de angajați vizați de restructurări, adică 3.000.000 de lei, s-ar fi putut repara un drum. „Am fi rezolvat reparația drumului către Vraniuț, de exemplu. Mulțumim opoziției PSD-PRO-PMP pentru acest sprijin în a risipi banii bugetului județean cu care puteam asfalta un drum. De reținut că suma respectivă reprezintă aproape tot atât cât avem la dispozitie pentru întreținere și reparații de drumuri județene în acest an. Depășind încă un obstacol la care în parte au contribuit și cei din opoziție, continuăm să mergem înainte pe drumul schimbării promise celor care ne-au ales. Aceste sentințe repetate și favorabile ne arată că totuși nu batem câmpii așa cum susțin cei care nu ne doresc“, a mai adăugat Dunca.