Cea de a III-a ediție a SkirtBike Reșița vine cu premii consistente pentru participante
Astăzi, doamnele și domnișoarele pentru care bicicleta este un mijloc firesc de deplasare cotidiană în oraș, și care sunt de părere că merită arătat și altora că este perfect compatibil cu eleganța și feminitatea, se vor putea bucura de o nouă ediție a SkirtBike Reșița, ediția 2021.
Participantele la deja tradiționala plimbare cu bicicleta prin oraș au șanse să câștige și premii, cum ar fi două biciclete de la FireShow, cinci vouchere în valoare de câte 200 lei pentru tratamente cosmetice la salonul Andreea Iancu Beauty, cinci abonamente la sala de fitness oferite de Super FITT și 30 de aranjamente florale din partea firmei Flori Holland.
Înscrierile se fac dumincă, la ora 16.20, în Centrul Civic al Reșiței, iar startul se dă la ora 17, pornindu-se apoi pe traseul Centrul Civic – Kaufland Govândari și retur.