Ceaţă la Marea Neagră

În timp ce România se scufundă în politica de Fanar, Rusia își atinge obiectivele de consolidare a puterii în regiune. După celebra propoziție rostită de Traian Băsescu: Marea Neagră, lac rusesc a fost uitată, apropape nimeni din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic nu mai are timp de mișcările Rusiei. Aproape…

Zeci de specialişti internaţionali în apărare, geopolitică şi diplomaţie s-au întâlnit săptămîna trecută la Constanţa în cadrul Convenţiei „Black Sea and Security Forum“, un eveniment care a vizat analizarea riscurilor de securitate în Marea Neagră. Experţii s-au arătat îngrijoraţi la unison de manevrele militare efectuate în ultima perioadă de Armata Rusă şi au vorbit despre posibilele soluţii pentru contracarea ameninţării. S-a vorbit și despre posibilitatea modificării Convenţiei de la Montreux pentru a crea cadrul legal ca navele NATO/SUA să poată fi prezente în Marea Neagră 365 de zile pe an. Această modificare ar echilibra registrul de forţe din această mare, dacă ţinem cont de ce s-a întîmplat după anexarea Crimeii de către Rusia şi militarizarea portului Sevastopol. Convenţia semnată la Montreux în 1936 asigură Turciei controlul asupra strîmtorilor şi limitează prezenţa externă a navelor NATO în Marea Neagră ca durată (21 de zile) şi tonaj.

Situaţia militară din zona Mării Negre este una complicată şi „impredictibilă“, iar, din punctul de vedere al României, este extrem de gravă. „Rusia a atins un punct de dominanţă militară consolidată asupra a peste 90% din arealul maritim. Rusia şi-a atins cîteva din obiectivele geopolitice pe care şi le-a propus la Marea Neagră: Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud, dar vizează şi gurile Dunării, şi ocuparea în întregime a Mării Azov. Pentru că, nu-i așa, cine controlează gurile Dunării, controlează Europa!

România şi Bulgaria au o capacitate de acţiune navală mult sub nivelul care ar putea fi definit ca „modest“, Georgia nu intră în discuţie, iar în ceea ce priveşte capacitatea navală rămasă Ukrainei, este greu de făcut o estimare realistă. În aceste condiții, o prezenţă militară NATO de tip permanent în Marea Neagră reprezintă o iniţiativă care corespunde intereselor pe termen mediu şi lung ale unor state riverane, prioritar România şi Ukraina, Viziunea „coerentă” a politicii româneşti la Marea Neagră o vom înţelege dacă admitem că în rolul lui Rambo l-am distribuit pe Fernando de la Caransebeş, sau rezolvînd ecuaţia simplă, cu o singură necunoscută: două fregate fără submarin este egal cu nici un submarin fără nici o fregată! Din păcate, aceeaşi politică „consecventă” face România şi în ceea ce priveşte Republica Moldova şi gurile Dunării, cu întreaga lungime românească a fluviului, de 1050 km! Dar asta e o altă discuţie, deşi legată de Marea Neagră şi Marea Nordului!

Turcia a intrat într-o nouă eră, cea de putere regională proeminentă, gardian al evoluţiilor din Orientul Mijlociu, Iran, Marea Caspică, Marea Neagră, Caucaz şi Balcani, de care depinde DIRECT accesul Rusiei la Marea Mediterană, pe fundalul situaţiei dificile, de criză, în care este Grecia acum – principal factor de echilibru al NATO pe relaţia cu Turcia în Mediterana de Est cu control la Suez, Orientul Mijlociu, Cipru şi strîmtorile spre Marea Neagră!

Gregory Connor, directorul Centrului pentru Cooperare Transfrontalieră de la East-West Institute Bruxelles, a identificat provocările cărora regiunea Marii Negre trebuie să le facă faţă: – naţionalism şi conflicte; – securitate; – managementul resurselor naturale; – disparităţile economice; – probleme ale tineretului, inclusiv şomajul şi radicalizarea (un fenomen din ce în ce mai îngrijorător şi pe continent!); – dezvoltarea societăţii civile şi a media; – probleme de frontieră, republici secesioniste şi relaţiile interstatale şi – traficul ilicit, crima organizată şi corupţia. Probleme dificile pe care Uniunea Europeană îşi propune să le abordeze, în următorii ani, într-o regiune cu o populaţie uriaşă, după cum rezultă din statistica prezentată de SAR, în 2006, la „Black Sea Dillemas”, un moment în care ideile României despre promovarea intereselor europene la Marea Neagră erau întîmpinate cu zîmbete ironice la Bruxelles!

Cu toate acestea, zona Mării Negre, ca spaţiu geopolitic de confluenţă, are o valoare cu totul specială, dacă o situăm în perspectiva unei arhitecturi euro-asiatice. După destrămarea URSS, zona Mării Negre a intrat în fluxul multiplelor transformări geopolitice internaţionale, datorită bogăţiei materiilor prime energetice şi extinderii spaţiului euro-atlantic şi al Uniunii Europene. Noul cîmp deschis pentru strategiile industriale şi comerciale constituie debutul unui nou front politic şi militar. Departe de a fi o metaforă, regionalizarea securităţii Mării Negre presupune un răspuns local nu numai la riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi (RAV), ci şi la cerinţele de gestionare şi de monitorizare a acestora. Mediul de securitate internaţional este, în prezent, încărcat de riscuri şi ameninţări grave – terorism, dispute interetnice şi rivalităţi religioase, crimă organizată transfrontalieră, stări de tensiune şi conflict întreţinute de forţe destabilizatoare în multe zone ale lumii, tulburări interne, ca şi unele evenimente neprevăzute precum inundaţii, cutremure, secete etc., fiecare în parte şi toate la un loc constituind riscuri de instabilitate şi insecuritate pentru comunitatea internaţională. Tot acest melanj de insecurităţi poate duce în două direcţii distincte: spre o cooperare internaţională solidă, sau spre fracturare. Acest şablon se poate aplica şi Regiunii Mării Negre. Inconsecvenţa mesajelor transmise de Uniunea Europeană în această zonă are ca rezultat consolidarea poziţiei de pivot de securitate a Turciei în regiunea extinsă a Mării Negre (din Balcani spre Caucaz şi Marea Caspică), dar şi a Orientului Mijlociu şi Orientului Mijlociu Extins (Iranul, Afganistanul, ţările Asiei Centrale). Turcia însăşi este „beneficiara” politicii inconsecvente promovate de Uniunea Europeană: ba este candidat la aderarea în spaţiul european, ba principal furnizor de emigranţi ilegali peste frontiera cu Grecia (care este pusă în situaţia de a-şi construi un zid de protecţie la frontiera cu Turcia, sau a părăsi Spaţiul Schengen!).

Destul de multă ceață la Marea Neagră! Și la Gurile Dunării!