Cei mai tineri dintre reșițeni sunt invitați să participe la concursul de desene și eseuri „Orașul meu, Orașul tău”

elevi

Biblioteca Judeţeană ,,Paul Iorgovici”Caraș-Severin, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Primăria Municipiului Reșița lansează prima ediție a concursului de desene și eseuri, ,,Orașul meu, Orașul tău”, dedicat celor mai sinceri ambasadori ai Reșiței, copiii.

Prima ediție a acestui concurs la nivel local se va desfăşura în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie 2021 şi va avea trei secţiuni : desene nivel preșcolar, desene nivel primar și compuneri (care să redea frumușețea propriului oraș, momumente, locuri reprezentative, etc.) Concursul se adresează copiilor preșcolari și din ciclul primar, cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani. Aceștia vor participa la concurs sub îndrumarea părinților sau a cadrelor didactice.

Concursul face parte dintr-o serie de acţiuni comune, în urma unui parteneriat educațional internațional, inițiat de Biblioteca Județeană Brăila ,,Panait Istrati” Brăila, cu biblioteci din țară dar și de peste hotare. Tema proiectului o reprezintă promovarea valorilor locale prin ochii copiilor noștri, arhitecții de mâine ai orașului meu și al tău, al orașului nostru. Sub formă de eseu sau desen, aceștia sunt invitați să prezinte obiective sau locuri care le sunt dragi și cu care se mândresc din orașul Reșița.

Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune, toți participanții urmând să fie înscriși la o tombolă cu premii în cărți și materiale promoționale Reșița 250. Regulamentul concursului este disponibil pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin, unde vor fi postate și lucrările din cadrul concursului. Informații despre concurs se pot obține la Centrul de Carte ,,Banatica”, telefon 0255 210 240 sau prin email : contact@bjcs.ro .

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 15 =